joi, 19 noiembrie 2009

Peste 50% dintre fumatori vor sa renunte la acest viciu

Aceasta este concluzia la care a ajuns Institutul Naţional de Pneumologie, dupa mai bine de 2 ani de la lansarea programului national Stop Fumat. Conform statisticilor, in ultimul an, 51% dintre fumătorii zilnici au încercat să renunţe la fumat, iar 77% dintre aceştia au rezistat cel puţin o săptămână fara tigari. Programul Stop Fumat a ajutat pina acum peste 34.000 de fumatori, din care 25.000 numai in 2009, iar rata de succes a fost de aproape 40%. Programul se desfasoara in 36 de judete, si implica 70 de medici, 30 de psihologi, si are un buget de 3,8 milioane lei.

Si iesenii au avut astazi posibilitatea sa vada cum arata si cu cit au imbatrinit plaminii lor de cind fumeaza, printr-o simpla vizita la Directia de Sanatate Publica. Pe linga riscurile legate de sanatate, fumatorii sunt mai expusi si riscurilor financiare, mai ales in vremuri de criza. Statisticile arata ca cei mai mulţi fumători consumă într-o zi între 10 şi 20 de ţigări si cheltuiesc lunar pentru procurarea ţigărilor peste 200 de lei, adica mai mult de o treime din venitul minim.

Un comentariu:

  1. Salutare,

    In primul rand: felicitari!
    In al doilea rand, as dori sa facem schimb de linkuri, blogul meu e: http://ploaiacarevaveni.blogspot.com/.

    Iar la subiect, m-am lasat de fumat (nu am renuntat, pentru ca nu am avut nimic de pierdut) acum aproape o luna si, desi tentatie exista, nu e asa de greu cum credeam. Trebuie doar sa ma gandesc de ce am decis sa devin nefumatoare.

    RăspundețiȘtergere