luni, 2 noiembrie 2009

Dependent de petrol? Mai gindeste-te! (I)

Visul oricarui sofer este sa nu mai fie nevoit sa treaca vreodata pe la benzinarie. Din pacate, majoritatea autoturismelor au nevoie de costisitoarea "licoare" pe baza de petrol. Si, ca orice dependenta, si aceasta este extrem de daunatoare. Fie ca petrolul se va termina sau nu in urmatorii 10, 50 sau 100 de ani, suntem obligati sa cautam alternative mai sanatoase si mai prietenoase cu mediul.imagine: pro-bike.ro

Prima idee: uleiul vegetal. Sa nu uitam ca primul motor al lui Diesel era destinat sa functioneze cu ulei de arahide; motorina nici macar nu se inventase. Evident, de-atunci si pina acum, motoarele Diesel s-au modificat, insa cu mici ajustari le putem intoarce la "menirea" lor initiala. Solutia vine de peste ocean: citiva americani s-au gindit sa patenteze un sistem prin care orice motor Diesel poate fi facut sa mearga pe ulei vegetal. Asa s-a nascul LoveCraft. Sistemul e simplu, si poate fi comandat prin internet si montat chiar de proprietar, daca e priceput. Principalele componente sunt filtrul, sistemul de incalzire a uleiului si o pompa. Toate acestea sunt necesare deoarece uleiul este mai viscos decit motorina, si trebuie incalzit pentru a atinge fluiditatea acesteia.imagine: www.lovecraftbiofuels.com

Daca l-ai instalat corect, masina ta poate primi imediat noul combustibil. Nu te grabi sa mergi la supermarket. Un litru de ulei de floarea soarelui e mai scump decit un litru de motorina. Poti insa sa-l obtii pe gratis, de la orice restaurant. Conditia de baza este ca uleiul sa fie pur vegetal, si sa nu fie amestecat cu grasimi hidrogenate sau partial hidrogenate. Acestea au asupra motorului acelasi efect pe care il au si asupra vaselor de singe si a inimii: genereaza depuneri si in final, le infunda (un motiv in plus sa nu maninci margarina: nici macar motorul masinii tale n-o "inghite").
Odata ce ai obtinut uleiul, este bine sa-l lasi sa se decanteze pentru cel putin 2 zile, apoi sa-ti improvizezi o instalatie de filtrare si decantare, in care il vei lasa cel putin 24 de ore. Sistemul arata cam asa:Il poti improviza dintr-un simplu butoi, pe care montezi un filtru si o pompa. Ai grija insa ca pompa sa nu intre in butoi decit cel mult pina la jumatate, deoarece in partea de jos, lichidul va avea sedimente. Dupa ce l-ai filtrat si l-ai lasat la decantat in butoi, uleiul e gata de pus in masina.
Un astfel de sistem pentru modificarea motoarelor Diesel costa intre 900 si 2.000 de dolari, dar face toti banii, avind in vedere ca dupa instalarea lui combustibilul este gratis. Mai mult, noul combustibil iti va ajuta si motorul, si sanatatea, si va proteja mediul. Cit despre participantii la trafic... ar putea fi nemultumiti de un singur lucru: mirosul gazelor de esapament ale masinii tale va fi foarte ademenitor, mai ales pentru cei care se intorc flaminzi de la serviciu!

(va urma)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu