marți, 14 iulie 2009

Vive la France! Tara vinurilor produce, din ce in ce mai mult, bio

In fiecare an pe 14 iulie, francezii sarbatoresc caderea Bastiliei, bineinteles, cu un vin bun... ba chiar de citiva ani incoace, unii – din ce in ce mai multi – sarbatoresc cu vin bio.

Conceptul a ajuns in Franta cu 10 ani inainte de a fi auzit de viticultorii din romania. Asa ca in 1997, Correns, un mic sat din sud-estul Frantei isi propunea sa cultive struguri bio. Ideea, propusa de primarul satului, el insusi viticultor, a fost primita cu bucurie de toti cei 700 de locuitori si s-a dovedit solutia ideala pentru ca satul sa scape de criza vinului din 2005. Cu timpul, s-a dovedit a fi mai mult decit o masura de protectie: Correns a devenit intre timp o destinatie extrem de cautata pentru ecoturism pentru ca si-a capatat pe drept renumele de a fi primul sat bio din Franta.

Ecologia i-a cuprins treptat pe toti locuitorii micului sat: dupa agricultura ecologica, au invatat sa aplice si principiile eficientei energetice, asa ca principalele cladiri din localitate: primaria, consiliul si scoala au fost refacute pentru a indeplini cele mai inalte standarde de mediu, si au inceput sa utilizeze energia regenerabila.

Toate aceste masuri, incepind de la viticultura si pina la modul de viata, le-au adus satenilor din Correns mai multe decit se asteptau: vinzarile de vin cresc de la o luna la alta, iar pe linga asta au cistigat o viata sanatoasa, si chiar calitatea apei din fintini s-a imbunatatit simtitor, datorita lisei chimicalelor din sol. Mai mult decit atit, au cistigat o multime de turisti, iar pentru ei, in fiecare a treia saptamina din august, satenii organizeaza cea mai ecologica petrecere din Franta. Nu e de mirare ca pina si Brad Pitt s-a hotarit sa-si ia o casa in satucul care, pina acum 10 ani, era total necunoscut...

Sursa imaginilor: http://www.correns.fr/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu