marți, 26 mai 2009

De ce deversam apa de ploaie?

Va este deja foarte cunoscuta controversata taxa pe apa de ploaie, si nu putini dintre voi sunt cei care s-au aratat nemultumiti de ea. Putini sunt insa cei care stiu ca o platim pentru ca de fapt nu stim ce sa facem cu apa de ploaie, asa ca serviciul de canalizare o preia si o deverseaza.

Tarile dinspre apus stiu ce se face cu apa de ploaie: se colecteaza si se utilizeaza in gospodarie. Cam ce fac si bunicii nostri de la tara. Doar ca sistemele din vest sunt putin mai complexe: jgheaburile si recipientele de colectare se proiecteaza in functie de dimensiunea acoperisului si de specificul zonei, astfel incit sa fie suficient de mari pentru a colecta toata apa care se scurge de pe acoperis.

La aceste rezervoare cu apa de ploaie se monteaza alimentarea pentru rezervorul de la toaleta, masina de spalat, sau dispozitivele de udat gradina. Daca anul nu este unul extrem de secetos, un astfel de sistem poate salva pina la 45.000 de litri de apa.

Statisticile arata ca jumatate din apa utilizata in gospodarie se consuma la toaleta si in gradina, acolo unde se poate folosi foarte bine si apa de ploaie. Asa ca utilizarea apei de ploaie poate salva nu numai o cantitate insemnata de apa potabila, ci si jumatate din banii platiti pe factura la furnizor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu