vineri, 24 aprilie 2009

Ziua mondiala pentru protectia animalelor de laborator: evitati produsele testate pe animale!


Testele pe animale se folosesc in industria farmaceutica, dar si in cea a cosmeticelor, ca sa nu mai vorbim de cercetarile din domeniul medicinei si psihologiei. Insa daca pentru a ne salva viata, putem accepta ca medicii sa testeze procedeele curative pe animale, un total dezacord se manifesta in ceea ce priveste testarea cosmeticelor.

Astfel, in fiecare an, pe 24 aprilie, asociatiile si-au stabilit o zi in care sa desfasoare actiuni de educare a populatiei, prin care sa atraga atentia si producatorilor de cosmetice asupra faptului ca desi sunt create special pentru experimente, animalele de laborator sunt totusi fiinte vii.

De altfel, o mare parte dintre producatorii din domeniu au renuntat deja sa mai testeze produsele pe animale, in principal datorita faptului ca ingradientele utilizate au fost testate in trecut si nu mai au nevoie de alte teste. Mai mult, acum exista posibilitatea testelor pe culturi celulare, iar produsele finite pot fi testate pe voluntari.

Asadar, pentru noi, cumparatorii, sfatul ecologistilor este sa citim ambalajul, si sa alegem doar acele produse care nu au fost testate pe animale. Si aici trebuie sa precizam ca nici unul dintre produsele certificate ecologic nu este testat astfel.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu