vineri, 16 ianuarie 2009

Legumele Cerului, sau cum sa maninci sanatos de pe acoperis


Americanii augasit o solutie inedita pentru a avea legume proaspete la supermarket.
Compania Sky Vegetables sau, in traducere libera, Legumele din Cer, construieste sere speciale pe acoperisurile marilor magazine. Legumele cultivate aici sunt vindute apoi in magazinul de dedesubt, economisind astfel 80% din costurile de productie si distributie.

Legumele sunt cultivate intr-un lichid bogat in nutrienti, care le asigura aceleasi conditii ca in orice gradina obisnuita, si care nu contine substante chimice daunatoare, precum ierbicide sau pesticide. De fapt, in asemenea conditii, aceste substante sunt total inutile. Astfel, legumele obtinute sunt ecologice, bogate in vitamine, si, pentru ca se vind la doar 3 metri distanta, nu necesita tratamente speciale pentru a rezista la transport.

Mai mult, serele sunt alimentate cu energie regenerabila. O combinatie intre o turbina eoliana si citeva panouri solare asigura toata energia necesara functionarii serelor, astfel incit clientii magazinelor cu pricina sa se poata bucura tot anul de legume organice, proaspete si mai ales ieftine.

Comparatia cu legumele din agricultura conventionala este de prisos: contaminare cu pesticide, ierbicide, emisii de noxe in timpul transportului, si multe alte inconveniente. In plus, noua metoda de a face agricultura rezolva si problema acoperisurilor, acuzate de incalzirea atmosferei in marile orase.

Pina va ajunge si la noi moda serelor de pe acoperis, e bine sa tinem minte: suntem singurii responsabili de sanatatea noastra si a lumii in care traim!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu