luni, 5 ianuarie 2009

Fii verde daruind!

O solutie pentru ca lucrurile de care nu mai avem nevoie sa nu ajunga la groapa de gunoi este sa le dam altora.
Dincolo de faptul ca ele pot fi de mare folos altor oameni, initiativa este si ecologica. Americanii au numit-o freecycling si au demarat o retea mondiala de voluntari prin care lucrurile nefolosite sunt daruite altora. Initiativa are si rolul de a reduce cantitatea de deseuri, a economisi resursele si a evita supraincarcarea gropilor de gunoi. Este vorba de fapt de a reutiliza, evitand ca lucrurile bune sa ajunga la gunoi.

In prezent, organizatia, pe care o gasiti pe site-ul www.freecycle.org, este cea mai mare comunitate ecologista online din lume, avind aproape 6 milioane de membri din peste 80 de tari, printre care si Romania. La noi in tara exista astfel de comunitati in 8 orase.

Reteaua creste cu cite 40.000 de membri noi in fiecare saptamina, iar donatiile facute salveaza cite 600 tone de bunuri in fiecare zi, obiecte care altfel ar fi ajuns cel mai probabil la gropile de gunoi. Astfel, anul trecut, membrii din intreaga lume ai acestei organizatii au donat peste 400 de milioane de obiecte, ce ar fi alcatuit un munte de 5 ori mai inalt decit Everestul.

Asa ca mai gindeste-te inainte de a arunca anumite obiecte la gunoi. Le-ai putea recicla sau, de ce nu, te poti gindi ca cineva ar putea avea nevoie de ele. Pentru ca suntem singurii responsabili de sanatatea noastra si a lumii in care traim!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu